
Sunete
MIAU-MIAU! HAM-HAM! MUU! VRUMMM-BRUMMM!
Arăți cardul, faci sunetul. El râde. Încerci din nou - de data asta el face sunetul înainte să apuci tu. HAM-HAM! Corect, e câinele.
18 carduri cu animale și obiecte, fiecare cu sunetul lui scris mare pe card. Pisica, vacă, broască, leu. Mașină, ambulanță, ceas, telefon. Funcționează oriunde: acasă pe covor, în mașină, la restaurant când așteptați mâncarea.
Le-am desenat în culori calde, cu personaje expresive. Leul are o coamă impresionantă dar o față prietenoasă. Broasca zâmbește larg, gata de OAC-OAC.
Un joc care crește cu el
Poți să-l folosești încă de la 2 luni - la început doar arăți cardul și faci sunetul, el te privește și ascultă. Pe măsură ce crește, începe să recunoască animalele, să anticipeze sunetele, apoi să le pronunțe singur. Fiecare vârstă aduce un nou mod de a te juca: de la privit la ghicit, de la ascultat la imitat, de la simplă explorare la jocuri de sortare și potrivire.
Design unic, creat special pentru cei mici
Toate ilustrațiile din acest set sunt desenate de mine, cu atenție la fiecare linie și culoare. Sunt gândite pentru a susține dezvoltarea vizuală și cognitivă a copilului încă din primele luni.
Am ales forme clare, personaje prietenoase și culori cu contrast ridicat pentru că ele ajută copilul să recunoască mai ușor, să se concentreze mai bine și să își antreneze vederea, atenția și curiozitatea.
Fiecare element vizual are un scop educativ și este adaptat vârstei mici: să atragă, să invite la joacă și să sprijine învățarea naturală, pas cu pas.
