Transport gratuit pentru toate comenzile

Formarea gândirii critice a copilului

Copil care este mirat in masina

Gândirea este un proces psihic superior care joacă un rol central în viața psihică atât a copilului cât și a adultului. Prin gândire copilul cunoaște și înțelege, interpretează și modelează mediul înconjurător precum și propriile trăiri.

Conform manualelor de specialitate „Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită și generalizat - abstractă (sub forma noțiunilor, judecăților și raționamentelor), a însușirilor comune, esențiale și necesare ale obiectelor și a relațiilor logice, cauzale între ele”.

Gândirea este un proces complex, care se dezvoltă și se maturizează în timp, nu începe de la naștere. Se dezvoltă treptat în copilărie și avansează mai rapid când copiii au aproximativ doi ani. Raționamentul se dezvoltă în jurul vârstei de șase ani. Până la vârsta de 11 ani, gândirea copiilor devine mult mai abstractă și logică. 

Verbele gândirii încep cu „a memora” și continuă cu a descrie, a găsi relația parte - întreg, cauză - efect, a ordona, a discrimina, a compara, a relaționa, a clasifica, a parafraza, a explica, a transfera, a desena, a corela, a fragmenta, a reorganiza, a estima, a testa, a construi. În dezvoltarea gândirii în formele ei elastice, evidente, tautologice,  un rol important îl joacă stimularea de zi cu zi, și mai ales școala și învățarea. Gândirea se bazează pe formarea și reînnoirea continuă a conceptelor și ideilor, punerea în aplicare a concluziilor.

Pentru dezvoltarea gândirii critice a copilului, există anumite strategii care pot aplicate zi de zi.  Abilitățile de gândire critică se formează prin interacțiuni în viața de zi cu zi: pune întrebări deschise și permite copilului să experimenteze și să rezolve probleme. 

Mai jos sunt câteva idei pentru a ajuta copiii să construiască o bază pentru gândirea critică:

  • Oferă oportunități de joacă: să construiască cu piesele de lego, jocuri de rol cu prietenii, jocuri educative de tip „board game”.
  • Folosește pauza și așteaptă. Este esențial să oferi copilului timp suficient pentru a gândi, a încerca o sarcină sau a genera un răspuns. Acest lucru îi oferă copilului șansa de a reflecta asupra răspunsului oferit și poate de a-și rafina răspunsul, mai degrabă decât de a răspunde cu prima lor reacție.
  • Nu interveni imediat. Copiii au nevoie de provocări pentru a crește. Așteaptă și urmărește înainte de a interveni pentru a rezolva o problemă.
  • Pune întrebări deschise. În loc să spui automat răspunsuri la întrebările pe care le ridică copilul tău, ajută-l să gândească critic punând întrebări în schimb: „Ce idei ai? Ce crezi că se întâmplă aici?” Respectați răspunsurile lor, indiferent dacă le considerați corecte sau nu. Ai putea spune: „Este interesant. Spune-mi de ce crezi asta”.
  • Ajută copilul să dezvolte ipoteze. A lua un moment pentru a forma ipoteze în timpul jocului este un exercițiu de gândire critică care ajută la dezvoltarea abilităților. Încearcă să-l întrebi pe copilul tău: „Dacă facem asta, ce crezi că se va întâmpla?” sau „Să prezicem ce credem că se va întâmpla în continuare”.
  • Încurajează gândirea în moduri noi și diferite. Permițându-i copilului să gândească diferit, îl ajuți să-și perfecționeze abilitățile creative de rezolvare a problemelor. Pune întrebări precum „Ce alte idei am putea încerca?” sau încurajează-ți copilul să genereze opțiuni spunând: „Să ne gândim la toate soluțiile posibile”.
  • Analizați împreună anumite întâmplări din viața de zi cu zi sau din cărțile pe care le citiți „De ce crezi că personajul a procedat astfel?” „Ce învățături putem trage din această întâmplare sau poveste?”
  • Validează-i curiozitățile și construiește dialoguri pe marginea intereselor copilului, încurajează copilul să adreseze întrebări. 
  • Oferă-i un model de gândire critică, copiii învață prin observare,  verbalizează ceea ce gândești pe măsură ce lucrezi la luarea unei decizii.

Pachetul complet „Kit de dezvoltare a vorbirii, imaginației, empatiei, stimei de sine și inteligenței copilului - CUVINTE”, de pe site-ul editurii „Instrumente creative” ajută la dezvoltarea vorbirii și gândirii copilului, acesta oferă oportunități de învățare și joacă educativă. Prin rezolvarea sarcinilor, la nivelul copilului se dezvoltă operațiile gândirii, copilul stabilește relația parte - întreg, cauză - efect, analizează, ordonează, discriminează, compară, relaționează, clasifică, separă, sintetizează, reasamblează etc.